Recent Shit I

Adică aşa gen ce-am ascultat în ultima vreme şi mi-a plăcut. “În ultima vreme” se referă inclusiv la chestii vechi de zeci de ani pe care n-am apucat să le ascult că-s mic, deci e ok bă dacă vedeţi aici nu ştiu ce album esenţial pe care abia acum îl sluşesc.

Macabre – Grim Scary Tales (2011) 

Primul meu contact cu Macabre a fost Gloom (1989), album care nu prea m-a încântat. Aşa că am zis s-o iau altfel şi să văd care-i treaba cu ultimul lor album, curios să văd ce diferenţă pot face 20 de ani. Grim Scary Tales a fost mult mai pe gustul meu, din fericire. Albumul are un sunet destul de clar, fără să sune spitalicesc, şi poţi auzi clar fiecare instrument. Per total, mi-a plăcut. Fiecare piesă are un grad mai mic sau mai mare de goofyness, care însă nu sacrifică în niciun fel prestanţa muzicală. Nu credeam că Macabre or să-mi ofere vreo piesă care să devină all-time favorite, dar s-a întâmplat, cu Mary Ann şi The Bloody Benders. Overall, un album foarte distractiv. 

Asphyx – The Rack (1991)

Îmi plac din ce în ce mai mult Asphyx şi cred c-or să devină foarte curând una din trupele mele preferate. Mixul lor de death metal şi doom metal este irezistibil, majoritatea pieselor de pe The Rack fiind crushing as fuck. Me gusta. Death… The Brutal Way! nu prea mi-a plăcut, însă ăsta şi Embrace the Death sunt câcatul. Atât am reuşit să ascult de la Asphyx până acum, dar probabil voi trece în cele din urmă prin toată discografia. A+, come again.

Kataklysm – Sorcery (1995)

Judecând după nume şi atât, am fost mereu convins că aceşti domni reuniţi sub titulatura Kataklysm cântă gothic metal homosex. După ce am realizat că ei nu cântă aşa ceva, am băgat Sorcery în urechi şi am fost asaltat de un death metal feroce care m-a încântat peste măsură. Moar plz.

Decapitated – Winds of Creation (2000)

Cristos cel milostiv în iad, ăsta-i cel mai fain album pe care l-am ascultat săptămâna asta. Este primul meu contact cu Decapitated şi m-a captivat din secunda 1. Nu-i pic de bullshit pe albumul ăsta, numai riff-uri extraordinare executate cu măiestrie, un tobar care ştie cum să te ţină în priză cu blast beats demente, ritmuri mai thrashy şi fel de fel de fill-uri faine, solo-uri rapide şi captivante şi un vocalist care sună ca Satan trezit cu faţa la cearşaf. Toate elementele astea se combină într-un album fantastic, foarte intens şi entertaining şi care, pentru mine, a fost modul ideal de a face cunoştinţă cu muzica celor de la Decapitated. Am fost blown away şi necesit mai mult.

Pentacle – …Rides the Moonstorm (1998)

Death metal old-school ca la carte, addictive as crack, intens, violent, cu nişte riff-uri de te caci pe tine şi un vocalist care seamănă mult cu Martin van Drunen (Pestilence, Asphyx <3). Piese puţin cam lungi (5-6 minute) care tind să semene mult una cu alta, dar hei, cine-s eu să mă plâng? Probabil o să mai iau câte ceva de la ei când o să am nevoie de un quick fix.