Orange Goblin s-au format în anul 1995 în Marea Britanie şi sunt una din cele mai faine trupe de stoner metal out there. Chiar la începutul carierei lor au scos un split împreună cu Electric Wizard, şi numai lucrul ăsta ar trebui să vă alarmeze cu privire la nivelul de awesomeness al trupei. Însă Orange Goblin se laudă şi cu o discografie excelentă, numărând şase albume full-lenght şi cam tot atâtea single-uri şi split-uri.
Ca stil muzical, Orange Goblin o ard pe un stoner metal cu ceva influenţe sudiste, alături de aroma obligatorie de Black Sabbath. Muzica lor este groovy as fuck, extrem de ritmată şi foarte catchy, iar pe albumele noi aud că au căpătat un sound mai agresiv decât înainte. Eu am trecut numai prin Frequencies..., Time Travelling Blues şi The Big Black.
Frequencies from Planet Ten (1997)
Tracklist:
1. The Astral Project (Class A) 06:49
2. Magic Carpet 03:19
3. Saruman’s Wish 06:04
4. Song of the Purple Mushroom Fish 02:33
5. Aquatic Fanatic 04:20
6. Lothlorian 01:26
7. Land of Secret Dreams 07:38
8. Orange Goblin 05:33
9. Star Shaped Cloud 09:39
Total playing time 47:21
Albumul lor de debut, adică o bucată de stoner-rock psihedelic şi groovy ca naiba. Fiecare piesă are o atmosferă foarte 70s, încărcată de funk, fum şi valuri de halucinaţii. N-ai ce să zici rău de el. Are piese interesante, ritmate, tot felul de efecte şi wah-uri ciudate, titluri interesante şi amuzante pe alocuri, chitara scuipă riff după riff de stoner goodness şi totul este foarte groovy. Cred că Magic Carpet Ride este piesa de rezistenţă, dar mi-a plăcut tot albumul.
2. Magic Carpet 03:19
3. Saruman’s Wish 06:04
4. Song of the Purple Mushroom Fish 02:33
5. Aquatic Fanatic 04:20
6. Lothlorian 01:26
7. Land of Secret Dreams 07:38
8. Orange Goblin 05:33
9. Star Shaped Cloud 09:39
Total playing time 47:21
Albumul lor de debut, adică o bucată de stoner-rock psihedelic şi groovy ca naiba. Fiecare piesă are o atmosferă foarte 70s, încărcată de funk, fum şi valuri de halucinaţii. N-ai ce să zici rău de el. Are piese interesante, ritmate, tot felul de efecte şi wah-uri ciudate, titluri interesante şi amuzante pe alocuri, chitara scuipă riff după riff de stoner goodness şi totul este foarte groovy. Cred că Magic Carpet Ride este piesa de rezistenţă, dar mi-a plăcut tot albumul.
Time Travelling Blues (1998)
Tracklist:
1. Blue Snow 04:23
2. Solarisphere 06:09
3. Shine 06:56
4. The Man Who Invented Time 03:48
5. Diesel (Phunt) 02:46
6. Snail Hook 05:48
7. Nuclear Guru 06:16
8. Lunerville 7, Airlock 3 04:31
9. Time Travelling Blues 06:40
10. Sober Up 06:42
Total playing time 53:57
Dumneseule mare, albumul ăsta este de o mie de ori mai bun ca Frequencies, şi asta spune multe. Stilul a progresat către o atmosferă mai agresivă: distortion-ul este mai puternic, Ben Ward răcneşte nervos, tobele bubuie nemilos, dar groovyness-ul tot acolo e. Toate piesele sunt extrem de catchy şi tot aşteptam să dau de o piesă mai slăbuţă ca să pot să mă reîntorc la cursurile neglijate din cauză că dansam la birou, dar n-a fost să fie. Întregul album este fantastic de la cap la coadă, iar Orange Goblin tocmai au devenit una din trupele mele de stoner/doom preferate. Fuck dat, au devenit una din trupele mele preferate. Nu ştiu cum am trăit până acum fără albumul ăsta. Este suprem.
The Big Black (2000)
2. Solarisphere 06:09
3. Shine 06:56
4. The Man Who Invented Time 03:48
5. Diesel (Phunt) 02:46
6. Snail Hook 05:48
7. Nuclear Guru 06:16
8. Lunerville 7, Airlock 3 04:31
9. Time Travelling Blues 06:40
10. Sober Up 06:42
Total playing time 53:57
Dumneseule mare, albumul ăsta este de o mie de ori mai bun ca Frequencies, şi asta spune multe. Stilul a progresat către o atmosferă mai agresivă: distortion-ul este mai puternic, Ben Ward răcneşte nervos, tobele bubuie nemilos, dar groovyness-ul tot acolo e. Toate piesele sunt extrem de catchy şi tot aşteptam să dau de o piesă mai slăbuţă ca să pot să mă reîntorc la cursurile neglijate din cauză că dansam la birou, dar n-a fost să fie. Întregul album este fantastic de la cap la coadă, iar Orange Goblin tocmai au devenit una din trupele mele de stoner/doom preferate. Fuck dat, au devenit una din trupele mele preferate. Nu ştiu cum am trăit până acum fără albumul ăsta. Este suprem.
The Big Black (2000)
Tracklist:
1. Scorpionica 03:13
2. Quincy The Pigboy 03:55
3. Hot Magic, Red Planet 03:51
4. Cozmo Bozo 05:59
5. 298 kg 03:54
6. Turbo Effalunt (elephant) 03:33
7. King Of The Hornets 05:13
8. You’ll Never Get To Moon In That 04:21
9. Alcofuel 02:23
10. The Big Black 11:52
Total playing time 48:14
The Big Black continuă stilul adoptat odată cu Time Travelling Blues şi ne serveşte încă o porţie de stoner metal de cea mai bună calitate, care te face să vrei să-ţi aprinzi un cui şi să dai cu pumnu-n toţi pereţii. Ben Ward este în formă maximă, achitându-se cu brio de sarcinile vocale şi adăugând enorm la atmosfera pieselor. I love him. Riff-urile mustesc de Sabbath, trecut printr-un filtru serios de alcool şi droguri, rezultatul fiind nişte linii melodice intense şi distractive, care te duc într-o călătorie intergalactică dementă. Sunt tentat să zic că-i cel mai bun album Orange Goblin pe care l-am auzit, însă adevărul e că albumul meu preferat Orange Goblin este cel pe care-l ascult pe moment.
Încă n-am avut timp să trec prin restul discografiei, dar într-un fel e bine. Gives me something to look forward to. Sunt curios cât de mult a mai fost împinsă agresivitatea, pentru că mi se pare că pe Time Travelling Blues şi The Big Black au atins un echilibru perfect între stoner rock şi rarararararara.
Oricum, Orange Goblin sunt olimpieni. Atât.
2. Quincy The Pigboy 03:55
3. Hot Magic, Red Planet 03:51
4. Cozmo Bozo 05:59
5. 298 kg 03:54
6. Turbo Effalunt (elephant) 03:33
7. King Of The Hornets 05:13
8. You’ll Never Get To Moon In That 04:21
9. Alcofuel 02:23
10. The Big Black 11:52
Total playing time 48:14
The Big Black continuă stilul adoptat odată cu Time Travelling Blues şi ne serveşte încă o porţie de stoner metal de cea mai bună calitate, care te face să vrei să-ţi aprinzi un cui şi să dai cu pumnu-n toţi pereţii. Ben Ward este în formă maximă, achitându-se cu brio de sarcinile vocale şi adăugând enorm la atmosfera pieselor. I love him. Riff-urile mustesc de Sabbath, trecut printr-un filtru serios de alcool şi droguri, rezultatul fiind nişte linii melodice intense şi distractive, care te duc într-o călătorie intergalactică dementă. Sunt tentat să zic că-i cel mai bun album Orange Goblin pe care l-am auzit, însă adevărul e că albumul meu preferat Orange Goblin este cel pe care-l ascult pe moment.
Încă n-am avut timp să trec prin restul discografiei, dar într-un fel e bine. Gives me something to look forward to. Sunt curios cât de mult a mai fost împinsă agresivitatea, pentru că mi se pare că pe Time Travelling Blues şi The Big Black au atins un echilibru perfect între stoner rock şi rarararararara.
Oricum, Orange Goblin sunt olimpieni. Atât.
No comments:
Post a Comment