Goatsnake

Goatsnake sunt o trupă cu oarece vechime pe scena muzicală, începându-şi activitatea în anul 1996. Membrii fondatori ai trupei sunt Greg Rogers şi Guy Pinhas, adică bateristul şi bassistul The Obsessed (al cărei line-up era completat de celebrul Wino), iar Greg Anderson ( SunnO))), Teeth of Lions Rule the Divine, Burial Chamber Trio) se ocupă de chitară, în timp ce vocalistul Pete Stahl (Scream, Earthlings?) completează line-up-ul Goatsnake.

Ca stil, Goatsnake o ard lejer pe un stoner/doom cu puternice influenţe southern rock şi cu ceva blues, să fie bine pentru toţi. Greg Anderson probabil foloseşte aceleaşi scule cu care cântă la SunnO))) ca să bage aici blues rock, pentru că sunetul de chitară este extrem de distorsionat, down-tuned şi absolut monstruos. Ciclopic, aş putea zice. Chiar monolitic, dacă-mi permiteţi expresia. Greg Rogers îşi ultraviolentează setul de tobe, oferind un ritm susţinut, hipnotic, care te transformă într-o bestie nătângă, incapabilă de altceva în afară de dat din cap. Bass-ul urmăreşte chitara ireproşabil, huruind ameninţător în background şi zgârmându-ţi în maţe. Iar Pete Stahl este un vocalist incredibil. Are o voce foarte puternică, foarte southern şi foarte old-school aşa, potrivindu-se perfect cu riff-urile dure şi fuzzy pe care le scoate Anderson. Adăugaţi şi nişte tamburine şi muzicuţe presărate pe ici, pe colo, cât să întregească atmosfera sudistă, şi-o să obţineţi o trupă groovy, extrem de dansabilă, capabilă să scoată piese extrem de catchy, perfectă pentru o serată dansantă după ce uraganul ţi-a zburat casa.

Discografia Goatsnake numără două albume full-lenght şi încă vreo câteva EP-uri, suficient, zic eu, pentru a vă astâmpăra setea de stoner/doom. Pe final, vă las cu piesa mea preferată de la Goatsnake, după care probabil voi dărâma ceva de pe birou pentru că mă agit prea mult. PSYCHIC!