Vreid - Pitch Black Brigade

Nu ştiu unde sânge am fost în ultimii doi ani sau aşa, când plângeam după gloria apusă a trupei Windir şi eram întristat la maxim că băieţii din Sogndal au decis că Windir nu mai poate exista fără frontman-ul Valfar, care a murit într-un mod complet idiot. Aparent, trei dintre foştii membri Windir au pus în 2004 bazele unei noi trupe , pe care au numit-o Vreid. Iar în 2008, li s-a alăturat un al patrulea fost membru Windir, deci basically e un fel de reuniune, doar că Valfar lipseşte, fiind ocupat să fie mort.

Auzisem vorbindu-se numai la superlativ despre Pitch Black Brigade, fiind considerat de către unii un album absolut esenţial al deceniului nostru. Nu ştiu dacă hype-ul este pe deplin meritat, pentru că Vreid nu sunt în niciun caz o revelaţie. Pur şi simplu, au decis să producă un black metal cu nişte accente rock'n'roll şi thrash foarte interesante, iar unii au început să-i numească în mod pretenţios şi complet nenecesar black'n'roll.

Lăsând comparaţiile cu Windir la o parte (pentru că nu-şi prea au rostul), muzica celor de la Vreid nu dezamăgeşte pe niciun plan. Vocea lui Sture este grim & frostbitten dar relativ inteligibilă, ceea ce este bine, pentru că versurile sunt foarte faine. Riff-urile de chitară sunt cam ce te-ai aştepta de la o trupă de black metal, nu din cale-afară de imaginative, însă au calitatea de a avea un feeling de Judas Priest şi Iron Maiden, deci presupun că black'n'roll devine oarecum potrivit. Bass-ul se aude destul de clar în mix şi oferă un low-end adecvat, iar tobele desăvârşesc atmosfera de haos, având unele accente marţiale sau punk pe alocuri, pe lângă obişnuitele blast beats. Producţia îmbină perfect toate instrumentele, ajutând la obţinerea unui sunet suficient de clar cât să poţi înţelege tot ce se întâmplă, dar şi destul de dur, ca să nu uiţi că este vorba despre black metal.

Per ansamblu, Pitch Black Brigade este un album fain. Nu este o revelaţie, dar este o schimbare binevenită de ritm şi atmosferă faţă de black metal-ul clasic, mulţumită influenţei thrash. Piese precum Pitch Black Brigade, The Red Smell sau Left To Hate sunt adevărate festivaluri black/thrash şi constituie punctele de atracţie ale albumului, care este puţin cam lung pentru binele său. Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre Hengebjørki, o piesă de 9 minute şi ceva care devine imediat plictisitoare, fiind lipsită de diversitate sau riff-uri memorabile. Piesa asta şi încă alte câteva, care nu prea se ridică la nivelul celor menţionate anterior, mă împiedică să recomand Pitch Black Brigade din inimă, dar merită, în orice caz, să fie ascultat pentru că, atunci când străluceşte, străluceşte de-ţi ia ochii. (la fel ca gheaţa bătută de vânturile apocaliptice care bântuie tărâmurile grim şi frostbitten ale Norvegiei rarararara)