Am încercat să ascult noul album Fleshgod Apocalypse, dar n-am reuşit. Mi-a fost extrem de greu să trec până şi de prima piesă, un colaj disonant şi supărător de chugging, răgete şi căcaturi simfonice aruncate peste tot fără noimă. Totuşi, cheful de nişte metal simfonic a rămas neostoit, aşa că m-am orientat spre Powerwolf, o trupă germană de power metal, condusă de un vocalist român (pe cât de român poate fi cineva pe nume Attila Dorn) fantastic. Are o voce extraordinară, ce sună ca un fel de melanj între maiestuozitatea vocii lui Messiah Marcolin şi caracterul celei a lui Ozzy Osbourne. În fine, e greu să explici cum sună o voce, dar Attila Dorn este lejer al doilea cel mai şmeker Attila de pe planetă.
Cât despre muzică, nu pot să zic decât că mi-a potolit cu vârf şi îndesat poftele nocturne. Toate piesele sunt bombastice, exagerate, pline de riffăială faină, soloaie demente şi clape şi orgi bisericeşti duse la extrem, dar în sensul bun al cuvântului. Similar cu Ghost, şi Powerwolf abordează o tematică ocultă foarte siropoasă, toate versurile având de-a face ori cu lupi, ori cu sânge, ori cu vampiri, ori cu toate deodată, iar refrenurile merită un premiu special, pentru cât de infecţioase sunt.
Recomandat pentru rarele momente când ai chef de metale simfonice. Dacă tot ai de gând să asculţi un asemenea gen dubios, măcar alege o trupă care nu se ia foarte mult în serios şi care ştie că, din când în când, trebuie să laşi totul deoparte şi să te DISTREZI. Lupus Dei exact asta este - un album distractiv, chiar dacă, după 40 de minute de ascultat, toată muzica lor a început să sune ca un conglomerat cacofonic de SATAAAAAAN BLOOD TRAAAAAAA-LALALALAAAAAAAAAA PATER NOSTER GIGIGIGIGIGIGI IOIOIOIOIOI!!!
No comments:
Post a Comment