Wolves in the Throne Room - Celestial Lineage (2011)

Iată că a venit şi ziua asta – Marco scrie despre black metal. Nu ştiu dacă gestul meu coincide cu alinierea planetelor sau cu pogorârea pe Pământ a Anti-Christului (sunt foarte prost informat, doar ce-am aflat de războiul din Vietnam) dar cum eu nu refuz niciodată o provocare, la recomandarea lui .chester mi-am luat Celestial Lineage , ultimul album al trupei Wolves in the Throne Room (ştia băiatu’ ce ştia, numele ăsta ar merge şi pentru o trupă indie). Nu sunt foarte avizat în domeniu aşa că decât să mă iau după stimatul meu co-redactor şi să borăsc tot felul de glumiţe expirate din câmpul semantic al black-metalului, o să aplic aceleaşi procedee editoriale cu care m-am obişnuit pentru a vă oferi o experienţă pe cât de hihihi, pe atât de informativă.

Wolves in the Throne Room este, după cum se înţelege şi din rândurile de mai sus, o trupă de black metal compusă din fraţii/verii/cuplul romantic -chiar nu ştiu, nu scrie pe Wikipedia- Nathan Weaver şi Aaron Weaver . Îşi trag influenţele din black metal, doom metal, dark ambient, crust punk, muzica folk şi din trupa Neurosis de care, surprinzător, până şi eu am auzit. Temele abordate de aceştia, în sine, par a fi destul de banale – Apocalipsa, corporatismul, tehnologizarea excesivă, pierderea contactului cu natura, mitologie, misticism, etc – , dar felul în care le transpun în muzică te fac să crezi că în viaţa ta n-ai mai auzit de ele. Ar fi fost şi păcat să fie altfel, cu un bagaj atât de consistent de influenţe.

Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte Celestial Lineage, aş zice aşa : ’E un album black metal, numai că ambiental’ . Cu alte cuvinte, pe lângă zbieretele convulsive specifice genului, avem şi coruri muiereşti, secvenţe instrumentale şi alte chestiuţe ambientale care alcătuiesc ceea ce mulţi numesc atmosferă, de care debordează de-a dreptul. Rar mi s-a întâmplat să fiu atât de absorbit de atmosfera şi să fiu atât de inspirat de sentimentele şi imaginile pe care le transmite un album. Mă face să-mi imaginez stepe întinse, pustii, peisaje scandinave înţesate de lacuri şi munţi înzăpeziţi rupţi de vijelie şi azvârliţi în râuri îngheţate, vânători luptându-se cu urşi de trei metri, . chesteri îmbrăcaţi în blănuri de iepuri căcându-se în toate peşterile din zonă, etc. Numele melodiilor în sine sugerează imensitate şi concepte incomprehensibile , cu titluri precum Thuja Magus Imperium, Astral Blood, Prayer Of Transformation.

Felul în care sunt structurate melodiile este iarăşi inspirat. Nu urmează niciodată un parcurs linear, ci unul noncomformist, prin care te izbeşte ca un neaderthal în călduri, te lasă în pace, iar te izbeşte şi tot aşa. Dacă asculţi doar primele două minute ale unei melodii aparent liniştite şi vrei să dormi pe ea, mare greşeală. Pregăteşte-te să te trezeşti în toiul nopţii, cu un pat plin de pipi şi cu maică-ta la căpătâi.

Aşadar, mergeţi de-l luaţi. Chiar dacă poate nu este genul vostru de muzică (cum nu este nici al meu), eu vi-l recomand pentru experienţele diverse pe care le oferă. Cât despre trupă, jos pălăria. Aţi reuşit să compuneţi un album black metal care să fie pe placul unui snob elitist ca mine.