Îîîîîîîîîîîîîîîîîh, Suffocation, trupa care a ejaculat brutal death metal-ul pe lume şi care a continuat să pişencur ani buni după aceea. Pentru mine, Effigy of the Forgotten reprezintă etalonul în materie de brutal death metal, albumul prin prisma căruia judec orice alt album din sfera asta şi chiar altele aparţinând unor genuri complet diferite. None So Vile? Super album, dar nu se compară cu ce cântă Suffocation. Dying Fetus? Negrule, te rog. Mai bine bag Suffocation. Benone Sinulescu? Merge la o beţie, dar tot Suffocation sunt torţionarii. Immolation? Aproape la fel de şmekeri ca Suffocation. Deşi au inspirat aproximativ patru sute de miliarde de trupe care au încercat să-i copieze, Suffocation au fost întotdeauna mai buni la ceea ce fac. Sunt invincibili şi simt periodic nevoia să dau play la Effigy of the Forgotten şi să stau de-ampulea, absorbindu-le riff-urile şi lăsându-mă cu plăcere mutilat de vocea inumană a lui Frank Mullen.
E frumos, mă.
No comments:
Post a Comment