Vallenfyre - A Fragile King (2011)

Vallenfyre este ceea ce cred că s-ar putea numi, dacă eşti un douchebag total, un supergrup. La cârma proiectului se alfă Gregor Mackintosh (Paradise Lost), care se ocupă de chitară şi voce, iar alături de el i-a recrutat pe Hamish Glencross (My Dying Bride) la chitară, Scoot (Doom, Extinction of Mankind) la bass, Adrian Erlandsson (At The Gates, Paradise Lost) la tobe şi un anume Mully, din nou la chitară.

 A Fragile King se referă la tatăl lui Mackintosh, care a murit în urmă cu doi ani. Muzica Vallenfyre este deci output-ul acestei tragedii personale, o modalitate pentru Gregor Mackintosh de a-şi canaliza furia şi durerea pricinuite de moarte părintelui său, dar şi de a ataca religia organizată, societatea sau relaţiile interumane. Stilul abordat este un death/doom murdar şi întunecat, de factură modernă dar cu rădăcinile înfipte adânc în solul fetid al death metal-ului clasic. Chitarele au acel ton suedez inconfundabil pe care-l iubim cu toţii şi scuipă riff-uri lente, melancolice şi ameninţătoare, dar există şi momente când ritmul o ia la galop. Avem suficient palm-mutting cât să nu ne plângem, precum şi solo-uri captivante, fie haotice şi atotdistrugătoare, fie melodice şi atmosferice. Secţiunea de ritm merită aplaudată în special datorită lui Adrian Erlandsson, ale cărui fill-uri imprimă o atmosferă funebră întregului disc. Şi, desigur, vocea lui Mackintosh este fix ce trebuie: growl-uri adânci, puternice, maiestuoase, organizate în pattern-uri catchy şi refrenuri care-ţi rămân arse în memorie.

Conţinutul liric al albumului se referă în mod clar la vâltoarea sentimentală resimţită de Gregor Mackintosh în urma morţii tatălui său. Furie, negare, disperare, tristeţe, resemnare - toate îşi fac loc în versurile Vallenfyre. Probabil cea mai emoţionantă piesă de pe album este Seeds, un cântec lent, încărcat de melancolie şi un sentiment acut de dor:

I face an eternal winter
Without you I will cease
You were my idol
I am your priest

Desecration devine un vehicul muzical prin care fiul îşi jeleşte tatăl, apelând la nişte versuri simple, dar cu atât mai oneste: 

The mighty leave us
In an ocean of despair
The void between us
Becomes a cross I cannot bear

Crushed by grief
I seek the void,
The black,
 The bare,
A desecration
A burden I can't share

În alte piese, însă, precum My Black Siberia, sunt lansate atacuri sistematice asupra societăţii moderne, orbită şi slăbită de lăcomie şi viciu:

The dismal cries of wolves resound
The nameless crowd are trampled to their doom
Systematic genocide
Kill the pigs and all that they consume

My black Siberia
A thousand years left to decay

A Thousand Martyrs, una din piesele mele preferate de pe album, nu uită de obligatoriile blasfemii acuzatoare, profeţind prăbuşirea iminentă a religiei şi negând valorile morale ale acesteia, expunându-le ca falsuri: A thousand martyrs will never know the grief that I feel.

Per ansamblu, A Fragile King este un album excelent. Muzical vorbind, stă foarte bine, iar death/doom-ul celor de la Vallenfyre s-ar fi putut autosusţine chiar dacă versurile ar fi abordat temele tipice ale death metal-ului. Dar albumul se întemeiază pe nişte sentimente cât se poate de reale şi pe nişte trăiri interioare extrem de personale şi de oneste, iar asta îl face de o mie de ori mai bun.