Băbăbăbăbăbăbăbăbăbăbăbăbă cât de mişto e ultimul album Inquisition! Nu ştiu ce-am făcut de-l ascult abia acum, dar ia-mă Doamne şi du-mă tare că Ominous Doctrines of the Perpetual Mystical Macrocosm mi-a reamintit cât de ca lumea poate să fie black metal-ul. Mă simţeam blazat şi eram "meh, black metal, prefer ceva cu mai multă substanţă", dar Inquisition s-au dus într-o altă galaxie, au căutat cea mai grim necropădure pietrificată şi de acolo s-au pişat pe mine şi pe întreaga mea existenţă de până acum.
Este un album foarte şmeker, mai ales dacă te gândeşti că este opera a doar doi gagii. Ominous Doctrines of the Perpetual Mystical Macrocosm varsă peste tine torente nesfârşite de riff-uri disonante şi hipnotice, iar tobele blastuie în neştire, dar alternează constant şi cu pattern-uri clasice, aproape ca pe heavy metal. Iar vocea lui Dagon este probabil una dintre cele mai originale voci din sfera asta: nişte croncăneli monotone, robotice şi reptiliene în acelaşi timp, care aduc întrucâtva aminte de vocea lui Abbath, doar că mai EXTREMĂ.
N-are rost să mai continui. Ideea e că Inquisition au dat lovitura din nou cu încă un album de black metal cosmic, dar presupun că ar trebui să mă aştept la asta. Dagon şi Incubus fac muzică şmekeră din anii '90 încoace, iar Ominous Doctrines of the Perpetual Mystical Macrocosm arată clar că nu au de gând să se oprească prea curând. Să le deie Dumnezeu sănătate!
No comments:
Post a Comment