Pozele-s făcute de mine cu un săpunel trist. PROBLEM?
După ce am ratat concertul Sodom de pe 5 noiembrie şi am realizat că ăsta e cam singurul concert pe 2012 care va fi interesant pentru mine, am decis că trebuie neapărat să ajung să-i văd pe moşnegii britanici. Orice-ai spune, Venom este un mod foarte bun de a încheia propria activitate concertistică de anul ăsta (care a fost slăbuţ tare din punctul ăsta de vedere, cred că singurul eveniment notabil a fost că i-am văzut pe Melechesh la Bucureşti).
Aşa că, după o zi de sâmbătă petrecută la Muzeul Grigore Antipa, minunându-mă la gândaci şi bebeluşi morţi şi făcând glume penibile cu "UITE-O PE MAICĂ-TA HĂHĂ" în faţa dioramelor cu maimuţe, precedată de o perioadă îndelungată de şedere la KFC şi de o vizită semidezamăgitoare la tRock, m-am urnit pe la 5.30 seara în metrou, către Arenele Romane. Habar nu aveam cum să ajung, dar în metrou am observat un tip ras în cap care purta un tricou cu Benediction, aşa că am decis să mă ţin după el 5 staţii de metrou şi încă 15 minute pe jos. Abilităţile mele de detectiv şi maestru al urmăririi au dat roade şi am ajuns în siguranţă la Arene. Îi rămân îndatorat tipului cu Benediction.
Înăuntru, cald şi bine. Cortul încălzit a fost fix ce trebuie: nu era nici prea cald înăuntru, dar nici prea frig, ci tocmai bine ca să-mi las geaca la garderobă şi să mă fâţâi de colo-colo în tricoul meu de hipster cu Ghost. Barul era rezonabil de bine aprovizionat, cu vreo patru beri diferite (inclusiv Silva brună şi nu mai ştiu ce nefiltrat) şi longdrinks, aşa că mi-am luat o berică şi am început să stau degeaba, încercând să adopt o postură cât mai grim şi mizantropică, în aşteptarea primei trupe ce avea să presteze în acea seară.
Apa Sâmbetii
Singurul lucru pe care îl ştiam despre Apa Sâmbetii este că vocalistul lor are un păr superb şi că obişnuieşte să cânte topless, dar au fost foarte ok. Muzica lor este un melanj experimental de death metal şi black metal, cu puternice accente melodice şi growling vocals. Vocalul a interacţionat destul cu publicul nu foarte numeros, prezentând fiecare piesă în parte şi şoptind la un moment dat foarte frumos "Ooooopiuuummmmmm". Ce să zic, mi-au plăcut, deşi par genul de trupă care se descurcă mult mai bine atunci când cântă într-un club. Setul lor a fost surprinzător de scurt, însă, şi nu m-ar fi deranjat să mai rămână preţ de câteva piese. Oricum, le doresc mult succes în continuare.
Kistvaen
Eram destul de interesat să-i văd pe Kistvaen, mai ales că am auzit odată că au de gând să se oprească din concerte pentru o vreme ca să facă nu ştiu ce. Nu am avut niciodată foarte multe detalii, aşa că de fiecare dată presupun că fiecare concert Kistvaen este şi ultimul. Evident, în contextul Venom, black metal-ul depresiv pică cam ca nuca-n perete şi s-a dovedit că nu prea am avut dispoziţia necesară pentru a audia piese black metal lungi şi atmosferice, chiar dacă vocalistul punea mult suflet în prestaţia lui. Ca un om de nimic ce sunt, am stat doar la vreo două piese, după care am ieşit pe afară să îngheţ la o bere alături de brigada constănţeană prezentă la eveniment. Data viitoare o să mă străduiesc mai mult :( Merită însă menţionat că au cântat exclusiv piese noi, care vor apărea pe un viitor album.
Mediocracy
M-am întors congelat în super cortul încălzit exact la timp, căci Mediocracy tocmai începeau primele acorduri. M-am repezit în faţa scenei, gata să savurez show-ul lor - şi show a fost, să moară familia Căluţu! Mixul lor sălbatic de hardcore, crustăraie şi sludge metal a fost exact ce aveam nevoie ca să-mi pună din nou sângele în mişcare, iar bucureştenii au dat dovadă de o energie extremă, electrizând publicul. Chitariştii m-au rupt pe genunchi cu riff-urile lor haotice şi cu solo-urile fantastice (şi l-am observat cu încântare pe Costin Chioreanu la rhythm guitar), iar solistul Viez nu a stat o clipă locului, sărind, alergând încoace şi-ncolo şi zbierând ca un descreierat pe tot parcursul recitalului. Nota 10 la prezenţă scenică, mai ales că a încălcat cu candoare spaţiul intim al celor din public şi i-a invitat să zbiere alături de el în microfon. Per total, show-ul celor de la Mediocracy a fost splendid şi şi-au mai câştigat un fan. Singurul lucru care a umbrit experienţa mea a fost un nene de lângă mine, care venise împreună cu copiluţul lui de cinci sau şase ani, îmbrăcat cu puloveraş şi căciuliţă. Era dureros de evident că micuţul nu se simţea deloc bine, că nu înţelegea ce se petrece pe scenă şi că se plictisea de moarte. Tatăl l-a întrebat la un moment dat dacă s-a plictisit, la care băieţelul a dat amărât din cap în semn că da. Drept urmare, nenea a scos un "hăhă", după care a plecat să-şi mai ia o bere. Am fost adânc mâhnit de suferinţa ghindocului şi m-am întrebat îndurerat de ce ţi-ai aduce copilul într-un asemenea loc. :(
Venom
Show-ul excelent al celor de la Mediocracy a setat perfect atmosfera pentru anticipata sosire a britanicilor de la Venom, care şi-au făcut intrarea - cum altfel? - pe acordurile piesei Black Metal. Din păcate, doar pe acorduri, pentru că vocea lui Cronos nu s-a auzit deloc pe parcursul primei jumătăţi a piesei, dar publicul a fost la înălţime, livrând zgomotos şi prompt versul clasic LAY DOWN YOUR SOULS TO THE GODS ROCK'N'ROOOOOOOOOLLLLLLLL!!! Sonorizarea a lăsat mult de dorit pe tot parcursul prestaţiei trupei, fiind foarte "zgomotoasă" şi neclară.
Sigur, se poate argumenta că Venom n-au fost niciodată o trupă care să sune limpede ca un pârâu de munte, dar ar fi frumos să poţi înţelege mai mult din concert. Mai mult n-o să zic, însă, pe marginea acestui subiect, pentru că ceea ce a contat cu adevărat a fost faptul că moşnegii au cântat cu multă plăcere şi cu un entuziasm evident, oferind tuturor celor prezenţi un show de zile mari. Cronos arată spectaculos în carne şi oase, acoperit de ţepi şi purtând un sfert de tricou, iar ţeasta lui semispână este absolut glorioasă.
Rage arată în continuare ca fratele geamăn al lui Oliver Riedel de la Rammstein, iar Dante a făcut prăpăd în spatele setului de tobe, uimindu-mă cu tot soiul de giumbuşlucuri şi izbind în tobe de parcă n-ar fi fost ale lui. Setlist-ul a mulţumit, cred, pe toată lumea, rocării cântând numeroase şlagăre consacrate (“Bloodlust/Black Flame/Bloodlust”; “Straight to Hell”/Welcome to Hell/Calm Before the Storm/Krakin’Up/Ressurection/Evil One”; “Possessed/Countess Bathory/Seven Gates of Hell/Possessed; “At War with Satan/Too Loud for the Crowd/Nightmare/Rip Ride/At War with Satan), dar şi câteva compoziţii în premieră de pe viitorul album, precum Hail Satanas, Nemesis sau Hammerhead. După cum am spus, publicul a fost la înălţime şi i-a întâmpinat pe britanici cum se cuvine. A fost un mosh pit energic în care m-am bălăcit de mai multe ori (şi am căzut doar o dată, iar atunci am aterizat pe un tip gras dezbrăcat), ceva crowd-surfing la care a participat şi solistul de la Carpatica (din fericire, nu şi-a mai prins părul în nimic de data asta, pffffchhtpfffcchchthtt), multe răcnete, multe semne diavoleşti îndreptate către trupeţi şi multe scandări ale numelui trupei. Venom n-au rămas nepăsători şi s-au întors pentru două bis-uri, întâi cu Pedal to the Metal şi In League with Satan, iar mai apoi cu clasicul Witching Hour. S-au retras în cele din urmă în uralele nestăvilite ale mulţimii, iar eu m-am retras în căutarea unui taxi nocturn.
Per ansamblu, a fost un concert foarte şmeker şi a meritat din plin să îndur după aceea trei zile de surzenie şi câteva vertebre deraiate în urma violenţelor din moshpit. Singurele puncte negative au fost, după mine, sonorizarea şi lipsa unui stand de merchandise (sau poate era, dar era foarte bine ascuns). Multe mulţumiri trupelor şi lui Coro, care i-a adus încoace. Am auzit prin gangul unde stăteau golanii de Constanţa nişte zvonuri malefice despre un posibil concert Asphyx în România, ceea ce mă face să privesc cu speranţă la viitor. Altfel, din punctul ăsta de vedere anul 2011 s-a terminat pentru mine, cel puţin în ceea ce priveşte concertele mari.
No comments:
Post a Comment