Călătoria mea prin sludge metal a început de la cel mai bun punct posibil de plecare, şi anume de la overlorzii Acid Bath (FUUUUUUUUUUUUUUCK YEEEEEEEEAAAAAAAAAAHHHHH). Mi-am exprimat părerile legate de ei pe la începuturile blogului, nu mă mai repet. TL;DR Acid Bath masacrează cantităţi nemăsurate de colon. Periplul meu minunat prin zona mărăcinoasă a sludge-ului a continuat cu o trupă japoneză complet dementă, Church of Misery.
De obicei, când ascult o trupă nouă, încep cu albumul de debut şi-mi fac drum încet-încet prin restul discografiei, obicei căpătat de când am realizat că multe trupe de metal sunau incredibil la începuturi şi odată cu anii 2000 au început să sune destul de trist. Cu Church of Misery în schimb am făcut invers şi am luat cel mai nou album al lor, Houses of the Unholy din 2010. Mă aşteptam la ceva foarte crusty, în principal datorită faptului că toate piesele lor au legătură cu diverşi criminali în serie. În schimb am primit un amestec incredibil de sludge, stoner rock, blues şi rock'n'roll şi nişte vocals care par zbierate de un Hell Angel beat, nu de un nipon slăbănog. Albumul are un sound extrem de heavy datorită chitarelor, dar mai ales a bass-ului, care-s atât de distorsionate încât sună mai mult ca nişte utilaje industriale. Mi-e milă însă de prostul care crede că, doar pentru că e heavy, Houses of the Unholy nu este melodic. Groovyness-ul albumului ăstuia atinge niveluri inimaginabile, iar solo-urile sunt într-atât de mişto încât îmi vine să sparg calculatorul cu pumnii. RRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRR!!!!!!!
Needless to say, Houses of the Unholy a devenit unul dintre albumele mele preferate ale tuturor timpurilor. Fiecare piesă este entertainment muzical de cea mai înaltă calitate, pur şi simplu. Nu ştiu ce-i cu japonejii ăştia de-s în stare să scoată din ei asemenea solo-uri şi lick-uri, but it's fucking awesome.
MEGARECOMANDAT, FUTU-I SÂNGE
No comments:
Post a Comment