Al patrulea album full-lenght al americanilor de la Bongzilla s-a lansat în 2005 şi merge pe principiul "if it ain't broke, don't fix it", oferind 42 de minute de stoner doom dur, abraziv, şi jegos, cu riff-uri monstruoase şi hipnotice şi o secţiune ritmică zdrobitoare. Nu mă dau prea mult în vânt după vocalist, care sună ca o combinaţie nasoală între Johnny Marrow de la Iron Monkey şi ăla de la Weedeater, dar meh, trecem peste. Amerijuanican nu este în niciun caz un album original, nu oferă nicio surpriză şi sună cam la fel ca celelalte albume Bongzilla, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că este o găleată plină cu muzică de calitate. Eu mi-am învăţat aseară în timp ce ascultam asta şi este ideal ca muzică de fond, atunci când ai nevoie să te concentrezi pe nişte cursuri pişate incomplete, extrase dintr-o mizerie de 230 de pagini pe care se presupune c-ar trebui s-o învăţ până luni.
.
No comments:
Post a Comment