Starting as a threesome; Jores du True (drums), Dirty Dr. Dente (guitar) and Steven Smegma (gargling) wanted to create the kinda music they love the most; partygroovin goregrind with sick downtuned vomit vocals. - last.fm
Mi-ar fi plăcut şi mie să am o idee atât de limpede asupra identităţii mele încât să ştiu, cu o claritate şi specificitate extremă, fix tipul de muzică pe care mi-aş dori să-l creez. Şi ar fi fost cu adevărat uimitor să găsesc încă două persoane care să împărtăşească viziunea mea despre cum ar trebui să sune muzica. În fine, nu toţi avem noroc în viaţă, dar mă bucur pentru Rompeprop, care au lansat în 2010 al doilea album full-lenght din cariera lor, Gargle Cummics.
Mai toţi cei care au ascultat Gargle Cummics sunt de părere că este un album groovy şi distractiv, capabil să te ţină în priză de la început şi până la sfârşit. Fute-m-ar caii, însă, căci mie chiar nu mi s-a părut cine ştie ce, ba chiar m-a plictisit. Mi-au plăcut vocile (nişte gâlgâieli pitch-shift-uite care par emise din colonul unui zombie lovit de dizenterie care se îneacă), în special faptul că vocalistul ştie să imprime un simţ al ritmului vomit vocals-urilor sale. Din păcate, pe partea instrumentală, lucrurile stau anost rău de tot: tot ce vine dinspre amplificator este chugging, chugging şi iar chugging, bass-ul nu iese cu nimic în evidenţă, iar bateristul se mulţumeşte să bată nişte pattern-uri simpliste, fără niciun fel de variaţie sau culoare. Nici din punct de vedere compoziţional lucrurile nu stau mai bine, astfel încât toate piesele au la bază o structură simplă care nu variază absolut deloc pe parcursul albumului. Nesurprinzător, cântecele seamănă foarte mult între ele şi, ca urmare, îţi intră pe-o ureche şi-ţi ies pe cealaltă. Cam dezamăgitor să constaţi că, într-un album întreg, nu găseşti un solo sau un riff memorabil. Singura piesă de care-mi aduc aminte este Achmeds Aruem (The Perfect Moshlimb), dar doar pentru că începea cu un sample din Team America: World Police.
Gargle Cummics este ok pentru neanderthalii care au nevoie doar de trei acorduri chugguite ad infinitum pentru a face furii, frate!, iar ca trupă live par destul de distractivi, însă Rompeprop nu pot spera să atragă atenţia unui ascultător mai cu discernământ, care îşi doreşte ceva mai mult decât 14 piese care sună exact la fel. Cel puţin coperta e tare.
No comments:
Post a Comment