Datorită capacităţii mele aproape supranaturale de a evita ca pe ciumă orice porcărie în vogă (atunci când îmi doresc asta, desigur), am reuşit să ocolesc cu graţie orice înseamnă Game of Thrones. În timp ce indivizii dubioşi din anturajul meu, inclusiv Marco, haleau serialul de pe HBO cu lingura de lemn, emiţând exclamaţii groteşti despre cât de bun este, eu mă uitam la Oz ca un şef. Asta pentru că oamenii superiori se uită la seriale la modă abia la 3 ani după ce s-a difuzat ultimul sezon. Şi în timp ce aceeaşi oameni devorau nesătui romanele lui George R.R. Martin comandate de pe internet, eu le găseam în stare perfectă şi la preţuri derizorii prin anticariatele bucureştene şi le lăsam să putrezească pe rafturi, orientându-mă spre nişte autori latino-americani, pentru că am crescut şi nu mai am frică. Iar acum, în timp ce aceşti oameni mizerabili aşteaptă probabil cu mâinile în chiloţi lansarea unui RPG penal bazat pe cărţile lui Martin, dezvoltat de un studio de care n-a auzit nici dracu', eu joc World of Warcraft că vreau şi râd ţinându-mă de burtă şi dându-mi palme peste genunchi.
Dar, venind vorba de medievalisme şi săbii, i-am descoperit întâmplător pe Sinister Realm, o trupă relativ nouă din Pennsylvania care m-a pulverizat cu cel de-al doilea album, numit The Crystal Eye. Sinister Realm par a fi nişte vrăjitori veniţi din anii '80, cu unicul scop de a topi intestinele rocărilor cu heavy metal-ul lor de calitate. Tradiţionalişti până-n măduva oaselor, americanii aduc aminte de nişte vremuri când metalul era metal şi atât, fără să fie împărţit, etichetat şi categorisit într-un miliard de genuri diferite.
Ca sound, închipuiţi-vă un melanj al tuturor elementelor faine din muzica unor trupe precum Black Sabbath, Cirith Ungol, Dio sau Judas Priest, amestecate pe alocuri cu puţin praf de Candlemass, şi vă puteţi închipui cam cum sună Sinister Realm. Cele 8 piese de pe The Crystal Eye sunt o celebrare fastuoasă a tot ceea ce este mişto în heavy metal. Albumul porneşte în forţă cu Winds of Vengeance şi Tormentor (Deliver Us), piese ce aduc în prim-plan nişte riff-uri simpliste, dar pline de forţă, ca pe Judas Priest, alături de refrene care-ţi rămân imediat înfipte în memorie. Ultimele trei piese, pe de altă parte, virează către o direcţie doom metal ce aduce aminte de fantasticul album Nightfall al suedezilor de la Candlesmass. The Crystal Eye amestecă în proporţii egale doom şi heavy metal-ul, constituindu-se într-o piesă cu un aer fantasy incredibil. Preferata mea este însă With Swords Held High, o piesă absolut fantastică ce calcă printr-un teritoriu familiar fanilor Manowar, dar care evită elegant căderea în penibil datorită execuţiei muzicale lipsite de cusur şi a vocii puternice, masculine a vocalistului Alex Kristof - astfel, With Swords Held High devine un cântec imnic, care ţipă HEAVY METAL prin toţi porii şi alături de care nu te poţi abţine să zbieri refrenul: WITH SWORDS HELD HIIIIIIIIIIIGHHH! WE RIIIIDE! Minunat.
The Crystal Eye este, aşadar, un album heavy metal tradiţional, old-school, fix aşa cum se făcea odinioară. Pizdamăsii, până şi coperta este metal as fuck în simplitatea ei: craniu, sabie, logo. Mi se pare ADMIRABIL că mai ies asemenea albume pure, bătrâneşti şi megadistractive în anno Domini 2011. Cred că devin un superfan al acestui revival al heavy metal-ului tradiţional şi-mi doresc să aud cât mai multe trupe ce-o iau pe acest făgaş. Sinister Realm sunt dumnezei.
PS: Probabil a doua cea mai mare contribuţie a lui J.R.R. Tolkien, pe lângă operele sale literare, o constituie infinitele teme şi idei pe care le-a oferit trupelor de metal din Europa şi nu numai. Burzum, Summoning, Morgoth, Gorgoroth, Blind Guardian, Nazgul, Rivendell şi o miriadă de alte trupe, obscure sau nu, îşi datorează identitatea muzicală lui Tolkien. Oare ce influenţă va avea George R.R. Martin în sfera asta?
No comments:
Post a Comment