Presupun că ştim cu toţii despre Henry Rollins, vocalistul legendar al la fel de legendarilor punkeri Black Flag, pe care-l vedeţi ba cu pleată de boyband, ba ras în cap şi îmbrăcat doar în blugi, lansându-se în mişcări spasmodice pe scenă şi părând super ameninţător şi astea. Eu, ca un necunoscător absolut în tot ceea ce ţine de punk şi, de ce să nu recunosc, ca un poser grotesc ce sunt, habar n-aveam că Henry Rollins este cunoscut şi pentru munca sa ca spoken word artist - adică, în termeni de cercopitec, se plimbă de colo-colo şi povesteşte chestii.
Am aflat întâmplător despre Provoked în timp ce bântuiam pe threadul despre stand-up comedy al unui forum pe care-l frecventez zilnic, într-un timp în care încercam să adun absolut orice înseamnă George Carlin sub formă de mp3. Poftim, mp3?, se întreabă mirat cineva din spate. Păi, da, mp3, că n-am timp să stau să mă uit la moş Carlin cum se plimbă îmbrăcat în pulover pe scenă, aşa că prefer să-l ascult noaptea în căşti înainte să adorm. Revenind, m-am simţit intrigat când am văzut o chestie pe care scria Henry Rollins pe topicul ăla şi, fără să stau prea mult pe gânduri, am dat câteva clickuri şi, câteva minute mai târziu, fişierele mp3 îşi găsiseră culcuş în iPod-ul meu.
Aşadar, ce naiba ar putea avea Henry Rollins de zis care să merite ascultat? La urma urmei, este un fost star punk rock de 40+ ani (la data lansării albumului, că acum a sărit de 50, săracu'), bătrân, decrepit şi probabil puţin dus cu sorcova de la atâtea lovituri primite în cap. Dar, pe de altă parte, este un om care a trăit multe la viaţa sa şi care acum, la bătrâneţe, are o viziune surprinzător de lucidă asupra lumii. Presupun că stand-up comedy este eticheta care poate fi aplicată cel mai uşor unui material precum Provoked, însă reprezintă mult mai mult de atât, fiindcă Henry Rollins îmbină cu uşurinţă povestirile hazlii, observational humour-ul, satira socială şi amintirile sale "din copilărie".
Rezultă astfel un material destul de eterogen, după cum puteţi bănui, în care Henry sare cu agilitate şi nepăsare din subiect în subiect. Astfel, de-a lungul materialului, vorbeşte despre educaţia sexuală din şcoli, despre coridele din Spania, despre drepturile homosexualilor, despre cât de marfă e că încă mai există crocodili care omoară oameni, despre cât de bine se înţelege cu copiii şi despre cum încă îşi mai bagă fasole în nas la masă pentru că, la 48 de ani, încă i se mai pare amuzant. Nu lipsesc nici subiectele politice, precum războiul din Irak sau administraţia Bush, la fel cum nu lipsesc poveştile legate de muzică, Henry vorbind despre perioada petrecută alături de Black Flag sau povestind cu mult umor despre ziua când a făcut cunoştinţă cu David Lee Roth. În mod similar, livrarea materialului este extrem de dinamică, datorită energiei debordante a lui Henry, care începe o poveste, face o paranteză gigantică pe la jumătatea ei, mai face o paranteză la paranteză, se opreşte un pic ca să imite pe cineva şi să insereze nişte onomatopee zgomotoase, revine la povestirea iniţială, îşi mai aduce aminte de o chestie pe care a uitat să o zică, şi tot aşa. Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit, însă, este capacitatea sa de a se lua singur peste picior şi de a se autoironiza constant, recunoscând cu seninătate că a ajuns un bătrân băşinos, că este complet inapt din punct de vedere social şi că este, în general, o fiinţă demnă de milă.
Desigur, exagerează. Mi-aş dori şi eu ca la 50 de ani să cutreier neobosit prin lumea-ntreagă, dând spectacole stand-up de 4 ore şi implicându-mă într-un catraliard de proiecte, inclusiv filme şi emisiuni radio, deşi cel mai probabil o să putrezesc în faţa televizorului, cu o bere în mână, firimituri de chipsuri la bot şi maieul pătat cu ketchup. Orişicât, primul meu contact cu cealaltă faţă a lui Henry Rollins a fost unul extrem de plăcut. Provoked este un material distractiv, cinic pe alocuri, foarte serios în alte locuri, dar foarte lucid şi dominat de un bun-simţ care "trădează" o inteligenţă aparte. Evident, nu mă refer la bunul-simţ în limbaj, căci, la fel ca moşu' Carlin, Henry înjură ca nechematul. Mă refer la acel bun-simţ care, dacă s-ar găsi printre oameni într-o cantitate mai mare, ar face ca rasa umană să pară ceva mai puţin abjectă.
Şi oricum, merită ascultat chiar şi numai pentru povestioara cu David Lee Roth şi reuniunea Van Halen, hăhă. Cool story bro!
PS: Găsiţi pe youtube setul complet Provoked filmat la Melbourne, Australia, împărţit în vreo 14 bucăţi de câte 15 minute. Evident că are multe chestii suculente în plus, deci merită din plin urmărit, mai ales că nu se ştie cât timp o să mai fie disponibil, dată fiind toată mizeria asta cu ACTA.
No comments:
Post a Comment