Pe măsură ce scriam despre o trupă sau alta n-am reuşit să mă separ de propria-mi condiţie de muritor şi de sentimentul acela de inutilitate într-un univers hain în care pe respectivii îi doare fix în mădular de părerea mea, fie ea pozitivă sau negativă. Prin urmare, am considerat că cel mai înţelept ar fi să las pentru o vreme trupele mari care-s promovate până şi pe tampoanele OB în favoarea unor trupe minuscule, dar cu tone de potenţial. Pentru că, nu-i aşa ? nimeni nu-şi doreşte o dictatură orwelliană impusă de doi sau trei titani ai industriei. Avem nevoie şi de prospături.
Şi aşa ajungem la Howler, o trupă nou înfiinţată din Minnesota. Aş vrea să vă ofer o istorie amănunţită al acestui grup dar, din nefericire, până şi wikipedia se zgârceşte când vine vorba de detalii. Ce-i important să ştiţi este că şi-au lansat albumul de debut intitulat America Give Up chiar zilele trecute. În mod surprinzător, întreg internetul (adică, ce-a mai rămas din el – da SOPA, la tine mă uit) a sărit în aer în urma unei explozii de recenzii favorabile , asezându-i alături de şefi precum Strokes, Arctic Monkeys şi Libertines.
Iar eu tind să le dau dreptate. Howler, împreună cu alţii, aparţin unui val de trupe proaspete cu o tonă de potenţial care au apărut efectiv din vid. Două lucruri bune reies din asta: primul ar fi că industria se mişcă, şi avem de fiecare dată ceva nou de experimentat (şi de calitate, dacă-mi permiteţi) ; al doilea ar fi că, având ca influenţe trupe apărute la mijlocul anilor ’90 şi începutul lui 2000, se crează un precedent miraculos, pe care nu credeam că o să-l văd decât peste 100 de ani, când urma să mă reîncarnez într-un carcalac : trupele noi nu se mai simt fortaţe să se inspire din trupe precum Beatles, Led Zeppelin, Joy Division şi alţii – cu alte cuvinte, standardele au fost revizuite.
Întorcându-ne la Howler, albumul lor de debut a reuşit să-mi atingă coarda sensibilă. De fapt, nu numai mi-au atins coarda sensibilă: mi-au rupt-o, mi-au înfăşurat-o în jurul gâtului şi m-au catapultat spre paradis. E indie? Da! E zgomotos? Da! Dar exact cât de zgomotos îmi place mie să fie. Ritmuri meseriaşe? Da! E compus de cinci băieţi care, în ciuda faptului că sunt doar cu doi ani mai mari ca mine, au realizat mai multe într-un an decât o să realizez eu în zece, aruncându-mă în lungi stări contemplative ce mă împing spre posibilitatea suicidului? DA!
Ca un întreg, America Give Up este un album murdar, spumos şi plin de energie. Un album sincer, direct la subiect, care nu caută să impresioneze sau să şocheze, fapt care, de altfel, este în cele mai multe cazuri neîntâlnit când vine vorba de trupe noi. Respect Howler pentru decizia de nu ne flutura în faţă rahaturi pseudointelectuale pretenţioase specifice trupelor nou înfiinţate. Eu vreau să dansez, nu să ascult Republica lui Platon.
Instrumental vorbind, se simt puternic influenţele mai sus menţionate : intro-uri Arctic Monkeys, vocal de Strokes, bridge-uri de Libertines şi o gramadă de alte mici elemente subtile a căror origine încă n-am stabilit-o cu exactitate. Chitarele sunt delicios de distorsionate, tobele sunt jucăuşe iar liniile de bas, deşi simpliste la prima vedere, sunt pe cât de complexe pot ieşi din degetele unui artist ce abia a început să cocheteze cu profesionalismul.
Pe lângă caracterul indihipsteresc evident al albumului, avem şi nişte fărâme de surf rock aruncate pe ici , pe colo. Ceea ce mi se pare bizar până şi mie, ca să fiu sincer – eu care am ascultat indie tribal, indie psihedelic, indie Adi Minune, şi indie .chester – dar, na, să fie bine venit. O abordare inspirată pe care eu o felicit călduros.
Singurul reproş pe care-l pot aduce albumului este că, uneori, deviază de la direcţia pe care a stabilit-o la început, şi aici mă refer la piese lente gen Too Much Blood , care m-a scos violent din buzz-ul pe care-l simţeam. Dar asta e, trecem peste. Au tot timpul din lume să-şi cizeleze stilul şi să lucreze la aranjamente.
Asta şi coverul albumului, care seamănă cu un pachet de Lucky Strike. O imagine divină, numai potrivită pentru momentele în care ai rămas fără ţigări şi ţi-e lene să te duci să cumperi. Vă urăsc.
